Ce n’est pas d’un sommeil èternel que s’endort
Le mourant qui s’affaisse en fermant la paupière...
Iulia Hasdeu
Când o fi să mă duceți la criptă...
Nu pe mine, ci vasul rămas:
Docamdată în vasu-i înfiptă
O făclie sclipind din cel vas
O senină
lumină
pe-un ceas;
Când o fi să-mi rostiți la cuvinte
De iubire, dulceagul volum
Ce se-ndrugă la toți pe morminte
Ba la unii popasuri de drum:
Să rămâie
tămâie
cu fum;
Aș dori să văd fețe voioase
Și s-aud împrejuru-mi cântând:
"A scăpat o simțire din oase
Și din carne scăpat-a un gând,
Printre glume
din lume
plecând!"
Și cu suflete dragi, cari în soare
Tot adastă sosirea-mi cu jind,
Eu veni-voi la cea sărbătoare
Pe coșciugul meu, raze-mpletind,
O zglobie
chindie
sâ-ntind!
Să mă bucur, sătul de-a mai plânge,
Ce mai lacrimi vărsai pân’ să plec!
Aș putea, la un loc de le-aș strânge,
Înotând prin durerea-mi să trec
cea groapă
de-o șchioapă
s-o-nec!
Să mă bucur, căci omu-i o treaptă
Pe suișul cei fără de-apus,
Și martirul meu cuget așteaptă,
Ieri un vierme și mâini un Isus,
Cale-lungă
s-ajungă
mai sus!