Minunea iat-o-nfăptuită! Ca pala vântului ușor
Râvnind ca vâlva înspre zare,
Ca faima cea cotropitoare,
Din ghiara ta s-a smult, Pământe,
Semețul ,,Sburător“.
Un șoim cu-aripele-oțelile și cuget oțelit,
În plaiuri de nemărginire
Cătându-și țel de cucerire,
Avântului tăcutul simbol
Se-nalță-nspre zenit.
Din suflet frânt de deznădejde el e semețul dor ascuns
Să-nfrunte-a cerului Tărie!
Spre Dumnezeu el e solie
Și jertfă-i celui ce rămâne
Eternul nepătruns!