Filozoful Blagomirea ține-n mână adevărul,
Și de-aceea se muncește a seca tot călimărul
Și-a schimba cerneala neagră într-un foc aprins de fraze,
Care-n veci de veci să deie întunericului raze
Și să lumineze mintea robilor și celor șchiopi,
Osândiți să rătăcească sau mereu să dea în gropi.
Cât mult bine poate face cu-un nimica Blagomirea!
Dac-ar ști ce o așteaptă, negreșit că omenirea
Ar veni la Blagomirea implorându-i să consume,
În hârtie și cerneală, cât de mult, oricâte sume.
Numai să-i arate-ntregul adevăr adevărat,
După care pân-acuma ea-n deșert a alergat.
Făr-această rugăminte, Blagomirea-ntr-una scrise,
Până când - vai, țării noastre! - ochii-i pe vecie-nchise...
Multe-s operele sale, cam vreo sută de volume
Despre legile eterne și stăpâne peste lume,
Dar cuprinsul lor e simplu: Blagomirea s-a muncit
Ca să spuie “Tot e totul” și sărmanul a murit...