Umblam și eu, ca tot ciobanul,
Cu fluierul pe lîngă oi,
Cînd ne ochiră cu arcanul
Pe mine ș-încă pe vreo doi —
Și cătăniți — nu trece anul —
Se face între nemți război.
Departe, peste munți și ape,
Cu oaste mare ne-am pornit,
Și-n țara Praisului, aproape
De Cîne-Creț, m-am pomenit.
Chitea p-acolo să mă-ngroape
Al naibii neamț... Dar ți-ai găsit !
Umblam fugar de-o săptămînă
Prin codrii Praisului, flămînd !
Și uite-așa... Stam într-o rînă
Subt un stejar și, îngînînd
O doină, mă gîndeam la stînă,
La munții mei... ce-o fi făcînd !
Era în nămiez... Da să m-adoarmă
Foșnitul leneș din frunziș...
Tresar... aud deodat-o larmă
P-aproape, colea-n ștejeriș :
Pun mîna repede pe armă
Și iau pădurea-n curmeziș...
Măi ! ce stau ochii să-mi privească !
Un vălmășeag de nemți luptau
Pe-o pajură împărătească...
Erau cîțiva de-o apărau,
Și mulți voiau să le-o răpească !
Ajută-mi, Doamne, să le-o iau !
Ca o dihanie turbată
M-arunc de-a valma peste ei !
Izbesc la mir trei inși deodată...
Dau iar, și mai turtesc vreo trei.
Hai, cînd să prind de veste, iată !...
Ia-i de-unde nu-s pe nemții mei.
Eu, haida-hai, cu steagu-n spate,
Pornesc la drum, cu pașii rari...
Ajung în lagăr pe-nserate...
Ce să-ți mai spun ?... Și mici, și mari
Mă duseră cu-alai, fîrtate,
În cortul plin de ghinărari...