E primăvară... Sus pe Atlas,
între pământ și luna plină,
Fug nouri străvezii la vale
cernând ușor o bură fină...
Un leopard adult simțește
deodată-n sânu-i o văpaie!
Din creștet până-n vârful coadii,
în creiere și-n măruntaie,
Îl furnică un neastâmpăr
nesuferit și nențeles...
Din nările lui dilatate,
suflări adânci și grele ies;
Din ochii-i injectați de sânge,
îi pică lacrime fierbinți:
El ghearele-și înfige-n carne,
scrâșnește crunt ieșit din minți,
Se zvârcolește-n salturi stranii...
răcnește covârșit de chin –
Îi crapă pieptul sub lucrarea
nemilostivului venin...
Ridică botu-n sus să soarbă
răcoarea nopții cuputere
Și vede-n călătorii nouri
un cârd de tinere pantere.
*
S-au dus și nourii și luna -
- pe Atlas soarele e sus -
Acu... bolnavul de az-noapte
lâng-o panteră doarme dus.
Da! da!in cauda venenum -
ilustrul Darwin bine-a spus!