A mea privire tot rătăcește,
În depărtare mă uit mereu;
Și zi și noapte nu s-odihnește
Sufletul meu!
Este departe a mea iubită,
Și către dânsa ochiu-mi îndrept,
Căci și viața mi-este sfârșită
Din al meu piept!
Nenorocite!.. Uite, privește,
Ea e departe! îmi strig mereu;
Și zi și noapte nu s-odihnește
Sufletul meu!
Totul aicea mi-o reaminte,
Uite vâlcea unde-o vedeam,
Unde-n a verei noapte adinte
O sărutam!
Ah! acuma deși tot june,
Peste o groapă mă aplec eu!
Dorul de dânsa crud te răpune
Sufletul meu!
De ce-am lăsat-o ca să mai plece,
Căci poate mâine de va veni,
Afla-va 'n locu-mi o piatră rece!
Nu voi a mai fi!
'Mi-aduc aminte că la plecare,
Luând batista o agită!
Ș-apoi trăsura în fuga mare
Se depărtă!
Dar sunteți triste, voi suvenire,
Ce pe la ochiu-mi umblați mereu,
Căci regretați acea fericire
Sufletul meu!
București, 1872 Iulie 30