O, protecție înaltă!!!
Tu sameni această dată
Cu marele prooroc,
Care pe munte de foc,
A legii table săpară
Populului bântuit,
Pe care el și scăpară
De un jug nesuferit...
Iar făr’ de-a ta apărare
Popoarele împilate
Nu-i chip să aibă scăpare
De a-și păstra libertate.
Precum Ștefan acel Mare,
Și Mihnea5 cu bărbăție,
N-au izbutit îmbinare
Răzlețitei Românie;
Și nici putu să o scape
De sângeratele labe
A leului răpitor
Și lumii pârjolitor.
Dar ea ca stejar de munte
S-au deprins, s-au învățat
Cu șioaie să se lupte
Și cu furtuni ne-ncetat.
Și tot încă odrăslește,
Pe păstor adăpostește;
Privind furtuna trecând
Și ea etern rămâind,
Sau precum vița-de-vie
Măcar vite să o roadă,
Odrăslește și învie
Și aduce iarăși roadă...
Deci prințul menit să fie
Domn a toată România,
Să facă țării mult bine,
Negândind numai la sine...
Să jure ca să păzească
Șarta țării nesurpată,
Să jure să ocrotească
Dreptatea la judecată;
Căci istoria privește
Faptele de merit mare
Și adânc le tipărește
Pe lespizi nepieritoare.
Și credeți, deși sunt frunză,
Ce vorbesc a mele buze,
Căci cu frunzi s-încoronează
Principii când se renomează.