De ce nu sânt dumbrava, ce seara pe răcoare
De braț cu un prieten ți-e drag a vizita?
De ce nu sânt o roză, de ce nu sânt o floare
C-atunci gândesc, o, dragă, că tu nu m-ai uita!
De ce nu sânt zefirul ce sânu-ți răcorește,
De ce nu sânt parfumul ce pui pe haina ta!
De ce nu sânt eu valsul ce șoapta îți lesnește
C-atunci aș crede lesne că tu nu m-ai uita!
De ce nu sânt sticluța cu apa înflorată
Ce-n toată dimineața îți spală fața ta,
De ce nu sânt oglinda frumoasă ce te-arată,
C-atunci aș fi mai sigur că tu nu m-ai uita!
De ce nu sânt eu luxul ce sufletu-ți iubește,
De ce nu sânt podoaba ce pui pe fruntea ta!
De ce nu sânt eu slava ce inima-ți dorește,
C-atunci aș fi prea sigur că tu nu m-ai uita!
Dar vai! Nu sânt nimica! Sânt, simplă, o ființă
Ce-a te iubi din suflet amorul m-a-nvățat;
Eu nu am alte daruri decât a mea credință,
Și de aceea, crudo! mă tem că m-ai uitat!