Doina, doiniță!
De-aș avea o puiculiță
Cu flori galbine-n cosiță,
Cu flori roșii pe guriță!
De-aș avea o mândrulică
Cu-ochișori de porumbică
Și cu suflet de voinică!
De-aș avea o bălăioară
Naltă, veselă, ușoară,
Ca un pui de căprioară!
Face-m-aș privighetoare
De-aș cânta noaptea-n răcoare
Doina cea dismierdătoare!
*
Doina, doiniță!
De-aș avea o pușculiță
Și trei glonți în punguliță
Ș-o sorioară de bărdiță!
De-aș avea, pe gândul meu,
Un cal aprig ca un leu,
Negru ca păcatul greu!
De-aș avea vro șepte frați,
Toți ca mine de barbați
Și pe zmei încălecați!
Face-m-aș un vultur mare,
De-aș cânta ziua, la soare,
Doina cea răzbunătoare!
*
Doină, doiniță!
Și i-aș zice: „Mândruliță,
Mă jur p-astă cruciuliță
Să te țin ca un bădiță!“
Și i-aș zice: „Voinicele,
Să te-ntorci cu rândunele
Peste dealuri și vălcele!“
Și le-aș zice: „Șepte frați,
Faceți cruce și jurați
Vii în veci să nu vă dați!“
Hai, copii, cu voinicie,
Să scăpăm biata moșie
De păgâni și de robie!