Mi-ai spus că tatăl meu, ca medic,
Vederea ți-o dăduse,
Vederea care după-o boală
Cu totul se pierduse.
Și mi-ai mai spus, frumoasă Doamnă,
Că dacă dânsul ar trăi,
Recunoștiința cea mai mare
Datoare pentru veci i-ai fi.
El a murit,--în locu-i însă
Poți a-mi plăti și mie,
Măcar o parte cât de mică
Din vechea datorie:
Cu ochi-ți ce era-ți să fie
Stinși pentru tot-d'auna,
Dar cari azi lucesc ca stele,
Priveșce-mă întruna!