Deșertul mi-e o lume, cu chipul tău de față,
Și lumea mi-e deșertă când vei să nu trăiesc.
În tine mi-am speranța, în tine am viață,
Și fără tine toate sunt negre, le urăsc;
Dar mi-ești etern de față, ș-etern sunt fericit.
De sunt în adunare și saltă veselia,
Când danțul se răpede pe pasuri de zefir,
Când nimfe trec, aleargă, aleargă bucuria,
De ești ori nu cu mine, te-aduce-al meu delir
Și ești etern în minte-mi, ș-etern sunt fericit.
Ș-atuncea, ca un geniu, ca vie zeitate,
Cu păru-ți cel de aur în unde resfirat,
Într-o mulțime rece, faci pieptul meu a bate;
Prin ceruri zbor atuncea, și raiul am aflat,
Și mi-ești etern de față, ș-etern sunt fericit.