Vezi, rîndunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-așează bruma peste vii —
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
O, vino iar în al meu braț,
Să te privesc cu mult nesaț,
Să razim dulce capul meu
De sînul tău, de sînul tău!
Ți-aduci aminte cum pe-atunci
Cînd ne plimbam prin văi și lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atîtea ori, de-atîtea ori!
În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scîntei…
Dar, oricît ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!
Căci tu înseninezi mereu
Viața sufletului meu,
Mai mîndră decît orice stea,
Iubita mea, iubita mea!
Tîrzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Și lanurile sunt pustii…
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?