Te-ador, ș-a mea gîndire în veci neadormită
Veghează ca o mamă la gingașul tău sîn,
Și-n noaptea cea adîncă, cînd tu dormi liniștită,
Cînd trec visuri frumoase prin sufletu-ți senin,
Cînd îngerii din ceruri la tine se scoboară
Prin somn să te păzească de visuri necurate,
Cu drag a mea gîndire se las-atunci ușoară,
Și-ți fură de pe buze săruturi înfocate,
Și-n dezmierdări nebune se joacă pe-a ta față.
Și joacă, și s-alintă pe fragedul tău sîn
Cum joacă lin zefirul pe-a cîmpului verdeață,
Cum fluturul s-alintă pe-o roză sau pe-un crin.
Dar iarba se apleacă alene după vînt
Și pare că-i șoptește ceva misterios,
Dar roze, crini s-alintă și capetele-și scutur
Ca lebedele-n apă, și tainic șoptesc firei
Că-i dulce sărutarea zburdalnicului flutur,
Că simt și ele focul și farmecul iubirei.
Iar tu să nu spui nimica gîndirei înfocate
Ce-ai prins-o ca-ntr-o mreajă în gratiele tale,
Tu nu șoptești nimica ființei fermecate,
Pribeagă ca un Cain pe-a lacrimilor vale.
Din inima-mi făcut-ai o arpă plîngătoare
Și-n veci-i zis să sune a moarte ș-a pustiu,
Ai prins gîndu-mi la tine și ca să nu mai zboare
Aripele-i tăiat-ai... De ce? — nu pot să știu.
În ochii tăi văzut-am și cer și Dumnezeu,
Dar sufletul tău n-are nici Dumnezeu, nici cer.
Frumoasă ești și crudă ca îngerul călău —
Și te iubesc, crud înger, și sum nebun, și sper...
........................................
Dar a speranței lampă se sparge ca de-o stîncă
De oarba-ți nepăsare, și trist sufletul meu
Ca mîni va fi o noapte pustie și adîncă,
Păstrînd amara-ți ură și scump numele tău.