Nous naissons, nous vivons, bergère,
Nous mourons sans savoir comment;
Chacun est parti du néant:
Ou va-t-il?... Dieu le sait, ma chère.
Voltaire
Prieteni! priviți zidul acela chinezesc,
Și templii, elefanții, colosuri egiptene,
Pagode suterane, pagode indiene,
Ce se mai lupt cu timpul ca neamul omenesc,
Și spuneți, unde-i omul ce-odată le-a zidit?
Priviți Memfis, Efesul, priviți Babilonia,
Cetățile gigantici din Indii și Asia,
Cui vreți a le ști vârsta din stilul ce-a pierit!
Priviți! Sidonul, Tirul ce pe profeți au dat;
Gândiți l-a lor putere, pe lumea cunoscută; -
Cătați-le-ți ruina! A! este prefăcută
'N acele elemente din care s-a creat!
Oari unde e mulțimea ce-atuncea le mărea?
Și unde l-e comerțul? Unde le e oștirea?
Unde le este legea? Ce s-a făcut mărirea,
Știința, avuția ce-atunci le înflorea?
Mirați-vă-ți acuma de cărămida lor!
Împleți-vă-ți muzeul de săpături, inscripții!
Cătați chei d-alfabeturi! Croiți-vă-ți descripții!
Râdeți d-a lor credință, de epopeea lor!
Trei mii de ani vor trece si alți pitici turbați
Vor popula deșerturi acuma neumblate.
Ca mâine Paris, Londra pe pietrele surpate,
'Și vor spune epopeea la altfel de-nvățați.
...................................................
...................................................
...................................................
...................................................
Ca mâine-n aste templuri, palaturi și cetăți,
Locaș al veseliei, al pompei, al trufiei,
Săracul unde-ațintă p-ăl beat de bucurie
Și unde desfrânarea se-mbată-n nedreptăți,
Castori or să s-adune; maimuțele, jucând,
Or să se strâmbe-n cioburi din lustrurile sparte;
Și bufnița, ciovlica, țipând p-un colț departe,
Vor trage prin palaturi haitic de lupi urlând...