Plângi, frumoasă țară, lacrime de sânge!
Plângi, precum durerea ne-ncetat se plânge,
Căci amărăciunea ce te-a-nconjurat
Sufletul tău fraged crud a fărâmat!
Fiii tăi cei vitregi fost-au pentru tine
Mai amari ca vârful sabiei străine!
Ei te dară sclavă la tiranii tăi —
Tu bătuși trei secoli pe nemicii răi;
Dar putuși învinge dalba tinerețe
Ce simțeau spre fiii-ți plini de frumusețe?
Le lăsași tu capul cel încununat.
Ei ți-au smuls cununa, la străini a dat.
Îi lăsași să joace cu-armele sublime
Ș-ai tăi fii le dară hordelor străine.
Plângi, ș-ascunde plânsul, să nu dezvelești
Rușinoasa faptă celor ce iubești.