În vechiul parc înghețat și tăcut
Acuma chiar două forme au trecut.
Cu ochii morți și cu buzele moi.
Abia s-aud cum vorbesc amândoi.
În vechiul parc înghețat și tăcut
Doi spectri și-au amintit de trecut?
„De-al nostru-extaz de demult ți-amintești?"
„Să-mi amintesc acum de ce voiești?"
„Palpiți și-acum la numele meu, tu?
În visul tău mai vezi sufletu-mi?" „Nu!"
„Ah ! zile-n veci mai dulci nespus ca toate,
Când ne uneam noi gurile..." „Se poate!"
„Ce-albastru cer era, speranță mare!"
„Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"!
Printre fâneți bogate-astfel mergeau,
Și noaptea, doar, auzi ce-și spuneau.