Din munți bătrâni și din păduri mărețe
Se nasc izvoare, ropotind se plimbă,
Deprind pe rând oceanica lor limbă
Și sunt în codri pustnici cântărețe.
Spărgând prin stânce albia lor strâmbă,
Se legăn line și fac valuri crețe.
În drumul lor ia firea mii de fețe
Aceleași sunt, deși mereu se schimbă.
Dar cu adâncul apei s-adâncește
În glasul lor a sunetului scară.
Devine tristă rânduri-rânduri crește,
Pân- ce urnindu-se în marea-amară
Ca fluviu mândru, ce-ostenit mugește
Al tinereței dulce glas demult uitară.