Măi băiete, măi voinice,
N-a rămas alta pe-aice
Decît să-ncarci ghintul bine
Și-apoi la drumuri te-aține,
Ca să vezi, cine mai vine.
Căci faină nu mai ai,
Nici galbeni poți să mai dai
La cel bir din ist pămînt...
Trăsni-i-ar Dumnezeu sfînt
Sub țărîna de mormînt !
Eu prin grosuri tot șezui
Și-a plăti bir nu putui...
Bată-i crucea ! cum nu-i doar
Să ne bată, să ne-omoare,
Să ne-ngroape la-nchisoare !
S-a dus vremea cea bogată,
De-și punea nevasta spată
Și prn zemnic și pe-afară,
Apoi vindea pînză-n țară
Și purta la gît odoară.
Iar românul cu opt boi
Și cu șaptezeci de oi
Tot mulgea, mereu mulgea,
Habar de nimic n-avea
Și birul ușor plătea.
Dar acum, măi băiețele,
Fără fir de mustețele,
Mîncași nevoile grele...
Dare-ar dracii printre ele,
Să scăpăm de măgurele !
Căci găsim prin codrii verzi
Potici, cărări de te perzi...
Vie-apoi să ne gonească !
Iar Dumnezeu să-i ferească
De urgia haiducească !
Cât a fost dorul în mine
De-a trăi cu toții bine,
Am lucrat la cel ogor
Ca tot omul muncitor,
Să fiu maicei de-ajutor.
Dar m-am răzbătut de tot
Și-a suferi nu mai pot
Ocări, fiere și bătăi,
Urgisind bieții flăcăi
Și făcîndu-i din buni răi !
Săriți cu toți, măi băiați,
Și-n dușmani din greu tăiați,
Căci acolo ne-i scăpare !
Săriți pe cai toți călare.
Să tragem spre lunca mare.
Dau călcîi în negrul meu,
S-apuc în lume mereu...
Măcar capul să mi-l taie,
Vreau să vărs sînge pîraie
Sub topor și sub bătaie !
Căci mi-i sufletul mîhnit,
C-am ajuns de ne-au robit,
Și m-au prins un dor nebun
Tot amarul să-mi răzbun
Prin desișul de alun !