Un cardinal într-o casă
Șezînd cu alții la masă,
Întrebă pe oarecine
Ce vorbea cu nerușine
Zicînd : -N-auzi vorbă multă,
Nu tot spori, ci m-ascultă,
Tu vei fi știind prea bine
Ce zic oamenii de mine.
-0 ! zice el, ai un nume
Cam prea defăimat de lume.
Te pun în rînd cu nebunii
Și mai vîrtos te zic unii
Că ești un bețiv în formă,
Bei pînă să te adoarmă.
Alți te zic lup cu bărboaie,
Schimbat în piele de oaie.
Si alți în vers-uri te cîntă
Că numa vorba ț-e sfîntă,
lar încolo totdauna
Ești cu mireanul mai una.
Cardinalul știind bine
Ce vorbește fiecine :
-Ha, ha, ha, rîzînd îi zise,
Aste crez că nu sînt vise.
Dar de n-ar vorbi neștine
De un cardinal ca mine,
De un ca tine, Pacală,
Flecar fără de zăbală,
Lumea o sâ se pornească
Ca să te ponosluiască !
Asta, cum zice cuvîntul,
Este de cînd e pămîntul,
Cel slab, pre cel cu putință,
Cel prost pre cel cu știință
A-l defăima totdauna,
Ca cîinii cum latră luna.