Ah, nurule, împărate a podoabelor firești,
Ființă necunoscută priceperii omenești,
Tu ce țâi împărăția într-un cuprins de obraz
Și stăpânești lumea toată numai prin plac și prin haz,
Cu duhul și cu sâmțârea pururea într-aripat,
Dai ființă la ființa în care ești răvărsat.
Întocmai și mai mult încă decât fierul la magnit
Tragi pe inimi cu plăcerea și le supui la iubit.
Frumusăța fără tine este un chip zugrăvit,
Ce nu-nghimpă la sâmțâre, nici pornește la-ndrăgit.
Ea podoabelor supusă, tu podoabe covârșești,
Ea oglinzii să închină, tu oglinda o sfințăști.
Ochii ce te au pre tine cu sâmțârile grăind
Parcă farmecă cu libov, parcă fulgeră clipind.
Gurița ce să deșchide supt a tale zâmbituri
Dă graiului o dulceață prin care tu inimi furi.
Ah, nurule, împărate, țâe numai mă închin,
Pentru tine slăvesc lumea, pentru tine eu suspin.