Inima-mi e amărâtă,
Zarea vieții înnegrită!
De-oi trăi, n-am ce dori,
N-am ce jeli de-oi muri!
Inimă, fii răbdătoare
Ca pământul sub picioare,
Pân ce-i zace cu-al tău dor
În mormânt nesimțitor.
Ce-ți slujește de a plânge,
De-a vărsa lacrimi de sânge
Într-al lumii val cernit?...
Valul trece neoprit!
Taci, cumplita mea durere,
Și tot crește în tăcere,
Pân ce tu la Dumnezeu
Duce-vei sufletul meu!