Ale sângelui furtune cine nu le-a cunoscut,
Cine n-a simțit căldura soarelui ce-i curge-n vine
N-o să știe niciodată ce ascunde-adânc în sine
Învelișul meu tăcut.
Fără nici-o-nsuflețire e ș-o apă liniștită,
Însă mintea ce cutează, însă ochii ce pătrund,
Clocotind sub mii de forme, află viața încâlcită
De la creștet pân' la fund.
Oh! Ascultă... Iată noaptea ce de mult o așteptăm...
Cu zgârcenia nu merge când te-apuci să faci pomană...
Să chemăm o voluptate mai presus de cea umană
Și în ea să ne-ngropăm.