Mă duc, mă duc șî vă las,
nici o urmă vă mai las,
Să vă luați după mine,
să vă întâlniți cu mine.
Mă duc, d-unde nu mai vine,
ș-unde a merge să cuvine.
Cine a venit în lume,
or nu s-a mai dus din lume?
Cine ochii ș-au închis,
oare și i-au mai dășchis?
Cine s-au dus după lume,
oare mai venit-au în lume?
Mă duc, mă duc șî vă las,
nici o umbră vă mai las.
În zadar venim în lume,
în zadar trăim pă lume,
În zadar ne străduim,
în zadar ne chipuim
Să dobândim toate-n lume,
când nimic luăm din lume.
Goli am venit, goli ne ducem,
nimic cu noi d-aici ducem,
Toate o zădărnicie,
bine ar fi să nu mai fie;
Toate o ticăloșâie
ce n-aș vrea să mai vie.
Toate vin, toate să duc,
toate trec într-un minut.
Mă duc, mă duc și vă las,
oase moarte făr'dă glas,
În zadar vă tânguiți,
în zadar vă șî jăliți
Pentru cei ce-au răposat,
șî dă chinuri au scăpat.
Moartea toate potolește,
toate ni le istovește.
O, ce grea dăspărțire,
dintre oameni după fire!
Nu mă puneți la uitare,
rugu-vă cu îndurare,
Cei ce rămâneți pă urmă,
cât veți mai trăi în urmă,
Dați-m mie cea mai dulce,
la cel ce d-aici să duce,
Cea din urmă sărutare,
c-o întreagă-mbrățișare.
Mă duc, mă duc șî vă las,
vedeți, vedeți ce vă las,
Vă las chiote șî leșânuri,
văitături șî suspinuri,
Vă las jale cu năcaz,
vă las lăcrămi pă obraz,
Ș-un vaiu mie! fătul mieu!
frate! soro! tatal mieu!
A mea maică cea prea dulce!
(O, ce dureri mi-aduce!),
A mea fată prea iubită,
dă la țâțe-m dăspărțită,
Cum te duci! șî und'te duci!
cu ce grabă te șî duci!
Amar! amar! amar! mie!
or putea-va să mai vie!
O, viață amărâtă!
ce petrecere urâtă,
Când nădejde n-am lăsată
a te mai vedea vreodată!
Vaiu! cum fuge dă la mine!
Moarte șî mie mai bine:
Atunci toată întristarea
îm va lipsi, șî durerea;
Întristare văz că las,
um cumplit vrăjmaș vă las.
Dăparte d-această boală,
ce pă toți curând domoală,
Că-ntristarea la-ntristare,
întristare șî mai mare,
Și durerea la durere,
cu mult mai mare durere,
Mă duc, mă duc șî vă las,
zioa bună vă șî las.