Când luna prin nouri pe lume veghează,
Când fiece undă se-mbracă c-o rază,
Când cântă ai somnului ginii nătângi
Tu tremuri și plângi.
Când luna aruncă o pală lumină
Prin merii în floare-nșirați în grădină,
La trunchiul unuia pe tine te-aștept
Visând de deștept.
Când soarele arde și ceru-i văpaie,
Pe-a lacului valuri profunde bălaie,
Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg
La tine alerg.
Când vântul e-o taină, când frunza e mută,
Misterul surâde prin lumea tăcută,
Culeg pe-a ta frunte sublime visări
Pe ochi sărutări.
Amorul își moaie aripele-i stinse,
Tu-nchizi surâzândă lungi genele-ți plânse,
Și fruntea mea pală pe pieptu-ți așezi,
Surâzi și veghezi.
Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea
Cu lacrimi pe care le naște durerea,
Nebună copilă cu-amorul ceresc,
O, cât te iubesc!