CADA PIEZA VIVE EN UNA DIRECCIÓN · NADA VIVE EN UNA SOLA SALA  

PoetósferaLa BibliotecaGheorghe Asachi

Gheorghe Asachi · Romanticismo

Caminul

rumano

Pe când frigul domnea-afară,
Vizitele merg și vin,
Toată ziua, pănă-n sară,
Focu-ardea în un cămin,1
Dar salonul fiind mare,
Era încă tot răcoare.

Oaspeții, deci, boieri, dame,
Bătrâni, tineri, fiice, mame,
Să se încălzească vin
Mai aproape de camin.
Cel ce nu-ncape se-mpinge
De-a-l pute macar atinge,
Și caminul împreună
Mai mulți curtezani ș-adună.

Șoptituri, străine zise
De la ii deș-auzise,
De-nteres au de amor,
Și de intrigi multe ori,
El, discret2, da vorbei drum
Pe-unde ieșea al său fum.

Înmândrit caminul dar
De-așa post de secretar,
Și căldura, har străin,
Socotind spirt de camin,
Cu dispreț el tot privea
Peste scauni, canape,
Ca pojâjie de casă
În ungherul ei rămasă.

Dar a lui orbire ține
Pănă primăvara vine.
Cald fiind în orice loc,
Nu se face-n camin foc;
La ferestrile deschise
Oaspeții se-ndesuise,
Și caminu-acum răcit
Se văzură părăsit.
Atunci, târziu, înțălege
Cele ce favorul drege,
Că acii ce-l cungiura
Focului se închina.

Când vei pierde-un har străin,
Vei păți c-acel camin!

Sigue explorando

Por su autor
Gheorghe Asachi · 156 piezas más en la casa
Dónde vive
La Biblioteca

← Călătoriul și câniiCânele carele scapă lucrul, vânându-i umbra în apă →

Expediente

Autor
Gheorghe Asachi
Título
Caminul
Lengua
rumano
Época
Romanticismo
Sala
La Biblioteca
Identificador
ws-ro-caminul--gheorghe-asachi-d1efcb
Cita recomendada
Gheorghe Asachi, «Caminul», Poetósfera, poetosfera.com/p/ws-ro-caminul--gheorghe-asachi-d1efcb.html

Las obras de dominio público se reproducen íntegras, con atribución y en la ortografía de su impreso. ¿Ves una errata o conoces una fuente mejor? Escríbenos desde Sobre la casa.