CADA PIEZA VIVE EN UNA DIRECCIÓN · NADA VIVE EN UNA SOLA SALA  

PoetósferaLa BibliotecaGrigore Alexandrescu

Grigore Alexandrescu · Modernismo

Câinele soldatului

rumano

Rănit la războaie, soldatul căzuse,
Și-n puține zile chinuit muri,
Departe de-o mumă care îl crescuse,
Și care-l iubi!

Sărman, fără rude, pe țărmuri străine,
N-avea nici prieteni, nici un ajutor;
Nu era ființă care să suspine
Pentr-un trecător!

Singurul tovarăș de nenorocire,
Singura-i avere, un câine iubit,
Ședea lângă dânsul și-n mare mâhnire
Părea adâncit.

Acum tot e gata pentru îngropare,
Acum ridic trupul pe mâini de soldați,
Cinste hotărâtă acelora care
Mor pentru-mpărați.

În fruntea paradei câinele pornește,
Din ochii lui pică lacrimi pe pământ,
Ca un iubit frate el îl însoțește
Până la mormânt.

Aci se oprește, aci se așează,
Nimic nu îl face a se depărta:
Așteaptă să-l strige, crede c-o să-l vază
Când s-o deștepta!

Câteodată cearcă piatra s-o ridice,
Câteodată latră după-un călător,
Cuprins de durere: Vino, parc-ar zice,
Să-mi dai ajutor.

Apoi când străinul de milă voiește
A-l trage deoparte și hrană a-i da,
El își pleacă capul, în pământ privește,
Și nimic nu vrea!

De două ori noaptea cu umbrele sale
Emisferul nostru l-a învăluit,
Și sărmanul câine din locul de jale
A fost nelipsit!

Dar în dimineața acea viitoare,
Pe când se deșteaptă omul muncitor,
Zăcea lângă groapă, mort de întristare,
Câinele Azor!

Sigue explorando

Por su autor
Grigore Alexandrescu · 150 piezas más en la casa
Dónde vive
La Biblioteca

← Bursucul și vulpeaCalul vîndut și diamantul cumpărat →

Expediente

Autor
Grigore Alexandrescu
Título
Câinele soldatului
Lengua
rumano
Época
Modernismo
Sala
La Biblioteca
Identificador
ws-ro-cainele-soldatului--grigore-alexandrescu-e91e58
Cita recomendada
Grigore Alexandrescu, «Câinele soldatului», Poetósfera, poetosfera.com/p/ws-ro-cainele-soldatului--grigore-alexandrescu-e91e58.html

Las obras de dominio público se reproducen íntegras, con atribución y en la ortografía de su impreso. ¿Ves una errata o conoces una fuente mejor? Escríbenos desde Sobre la casa.