Preotului, ce citise
Pe una ce-n grab' murise,
Zicea o cocoană bună:
"— Șade rău să spui minciună !
L-alții n-ai tăgăduit-o,
C-ai fost d-ai și spovedit-o !
Părinte-o socotești glumă ?
Ori nu știi ce este ciumă ?
Astfel cugetă creștinii,
Să zmreduiești toți vecinii ?
Nu știi că-ți rîdică daru ?
Dar an nu băuș paharu ?
Ba două pahare rele,
Doi feciori nu-s bagatele !"
Fără multă judecată
Preotu răspunse-ndată:
"— Cocoană, ce-ți spun nu crede
Cîți cu ochii lor nu vede !
Paharele seci sînt rele;
Dar nu-s astfel ale mele.
Zeu, Dumnezeu, le beau pline,
Și eu cîte beau ? puține !
Nu le număr să țiu minte !
Că opt abia-mi ud un dinte;
Și mi-au spus mulți că e-a minții,
Des așa tot să-mi spăl dinții,
De a cărora păstrare
Îngrijesc ca lucru mare".