Bate vântul și-mi tot bate
Îndoind crengile toate;
Și nu-mi bate de din vale
Să mă ia un dor de cale;
Ci din sus îmi bate stins
De mă ia un dor de plâns;
Că-n bătaia vântului
Aud plânsul codrului!
O veni vremea vre-odată
De-o înfrunzi pădurea toată:
Când prin frunzele de nuc,
Mi-o cânta ușor un cuc.
Și pe vârf de rămurele
Mi-or cânta dulci păsărele,
Îngânând izvoarele
Mândre lucitoarele...
Iar atunci mi-o da din vale
Vânt duios cu dor de cale...
Și m-oi duce de m-oi pierde
Unde-o fi codrul mai verde!