Sărman baston, odată-ai fost
O ramură stufoasă
Și dai și umbră ș-adăpost
În valea răcoroasă:
Sub tine, turmele de miei
Veneau să pască-n tihnă
Și tu priveai cu drag la ei
Și-n pace și-n odihnă;
Iar uneori, un vânt ușor
Îți dă însuflețire
Făcând cu șoapta din izvor
O blândă lănțuire.
Dar când Dumineca sosea,
Sub dulcea ta răcoare
O horă mândră se-ntindea
Ca-n zi de sărbătoare.
Vedeai atuncea, alergând
Din munți și văi râpoase
Voinici la pieptul lor strângând
Fecioare drăgăstoase.
Apoi, când seara cobora,
Vedeai câte-o pereche
Pe sub un cer ce se-nora
Șoptindu-și la ureche.
Dar soarta mult nu te păzi
Și mult nu ți dete pace
Că te tăiară într-o zi
Baston spre a te face.
Te-am cumpărat pe câți- va lei,
Ieșit din mâini istețe
Și te-am purtat printre mișei
O-ntreagă tinerețe.
Gemând mereu, sperând mereu,
Tu m-ai văzut cu-ncetul
Pierzând credința-n Dumnezeu,
Speranța și regretul.
Acuma, iată-te prin glod,
Ajuns ca vai de tine
Se numeri pietrele pe pod
C-un biet poet ca mine.