Aerul e viu și proaspăt!... el trezește și învie
Peptul, inima și ochii peste carii lin adie.
Balta-n aburi se ascunde sub un văl misterios,
Așteptând voiosul soare ca pe-un mire luminos.
Ceru-n zare se rotește; mii de vrăbii deșteptate
Ciripesc și se alungă pe girezi netrierate.
Balta vesel clocotește de-un concert asurzitor,
Și din ochiuri se înalță cârd de rațe ca un nor.
Pintre stuhul ce se mișcă iată-o luntre vânătoare!
Șerpii lungi se-ncolăcează sub a nufărilor floare;
Rațele prin moșunoaie după trestii se ascund,
Și pe sus nagîții țipă, lișițele dau în fund.
Răspândind fiori de moarte, luntrea cea de arme plină
Când la umbră se dosește, când s-arată la lumină;
Iar pe mal în liniștire, un bătlan, pășind încet,
Zice: „Nu-i peirea lumei... vânătorul e poet!”