Unde-i apa mai adâncă,
Nu ridică haina lor –
Nu-i frumos ca să-și arate
Pulpa golului picior,
Și-apoi sunt și plopi pe maluri
Și ei văd și spun ușor.
Îndemnate de rușine,
Ele lasă mult mai bine
Să se ude haina lor.
Unde-i mai puțină apă,
Își ridică haina sus –
Ah! și sunt flăcăi pe maluri!
Sunt, dar cine i-a adus?
Să privească-ntr-altă parte!
Și de văd, ce-au ei de spus?
Decât hainele-nmuiate
Tot mai bine e s-arate,
Gol piciorul cât de sus.
Oamenii mă-nvinuiesc,
Că sunt tânăr și iubesc –
Tu mi-ai zis să viu la moară
Pe-nserat, să te-ntâlnesc,
Dar la moară dau de prieteni,
Și de prieteni mă feresc.
Te-am văzut și ieri pe stradă,
M-am temut să te opresc,
Că de mama mi-e rușine
Și de tine mă sfiesc.
Mi-e necaz pe toată lumea
Și mi-e ciudă că trăiesc;
Te-aș lăsa și mi-e cu jale,
Te-aș iubi și nu-ndrăznesc!
Popa Toader din scripturi,
Dă lui Mitru-nvățături:
„Mitre, știi ce spune psaltul?
Să nu faci în viața ta
Ceea ce te-ar supăra
De ți-ar face-o altul!“
Mitru stă și stă gândind,
De el multe nu se prind:
„Dar mai știu eu, cum e asta!
Altul, de! zici înțelept,
D-apoi eu? Să n-am eu dreptul
Să-mi sărut nevasta?“
Ah, cât ești de frumoasă, doamnă,
Când stăm de vorbă amândoi,
Dar mai ales când spui, blazată,
Că viața asta e noroi.
Mi-arăți briliantata mână
Și obositul cap ți-l pleci –
Ești întruparea frumuseții
Visată de poeții greci.
Tu mă omori cu ochii nobili!
Răceala ta m-a fermecat!
La foșnetul cel cald al rochii
Dintr-un copil mă simt bărbat!
Și-atunci când râzi aristocratic
Cu vecinicul tău mon-ami,
Ah! nu-nțelegi, sublimă doamnă,
Cu ce plaisir te-aș pălmui!
Șchiop! Dar și eu am să mor:
De ce să mă supăr oare,
Dacă n-am două picioare?
Pot muri și c-un picior.
Locul meu e hotărât:
Iadul! nu-mi ajută ruga –
Iar spre iad, ori mergi cu fuga,
Ori mergi șchiop, e tot atât!
Și-ntre șchiopi găsești eroi:
Când e vorba de băute,
Mergeți voi oricât de iute,
Șchiopul merge-n pas cu voi!
Ei veseli repetau cântarea
Ciocnind paharele în cor –
Eu mi-am lăsat pe mână capul
Și n-auzeam cântarea lor...
Departe-n văi e o căscioară
Cu prispa netedă de lut,
Și mama coase, și-a ei lacrimi
Stau umede pe ce-a cusut.