Amor, virtute, milă sunt flori necunoscute.
Dar la lumina zilei, pe căile bătute
Păcatul își preumblă supt forme d'aurite
Triumful și ființa din prăzi înavuțite.
Cel bun pleacă genunchiul, suspină, se ferește
Pe sînul resignării cumplit se chinuește,
Când lașul își ascute cuțitul făr' de frică,
Pe chipul inocenții sfiala se ridică,
Scăpând din întâmplare p'a nopților tăcere,
Un nume de speranță, d'amor și de durere,
Pe când corupțiunea pășește 'ncununată,
Râzând d'a frumuseții pudoare spăimântată.
Dar nu chemați mănia pe capul vinovat.
Nici biciul răzbunării cu flacări împletit
A 'ncinge pretutindeni p'un suflet rătăcit;
Căci deseori păcatul supt forme d'aurite
S' arată și surprinde vederile răpite
Ș'orbit omul se lasă pe brațele peirii,
Crezând că strânge sînul dorit al fericirii.
Căci verme fără sațiu și foc neadormit,
Un ochiu ascuns veghează asupră-i îndrăcit,
Teribil ca destinul, sardonic, fioros,
Ca fiara 'nverșunată d'un sânge generos.
Vieața sa funestă e lungă remușcare;
În pieptul său s'ascunde o neagră închisoare
De spectri populată — Un cerc de fier îl strânge
C'o tainică putere, ce nu se poate 'nfrânge.
O mână nevăzută pe fruntea-i criminală,
Gravând în umbra nopții sentința cea fatală
Ce sfarămă truâa satrapului persan,
Îl strânge și-l aruncă în umbra lui Satan!