CADA PIEZA VIVE EN UNA DIRECCIÓN · NADA VIVE EN UNA SOLA SALA  

PoetósferaLa BibliotecaNicolae Nicoleanu

Nicolae Nicoleanu · Romanticismo

Astăzi

rumano

Amor, virtute, milă sunt flori necunoscute.
Dar la lumina zilei, pe căile bătute
Păcatul își preumblă supt forme d'aurite
Triumful și ființa din prăzi înavuțite.
Cel bun pleacă genunchiul, suspină, se ferește
Pe sînul resignării cumplit se chinuește,
Când lașul își ascute cuțitul făr' de frică,
Pe chipul inocenții sfiala se ridică,
Scăpând din întâmplare p'a nopților tăcere,
Un nume de speranță, d'amor și de durere,
Pe când corupțiunea pășește 'ncununată,
Râzând d'a frumuseții pudoare spăimântată.
Dar nu chemați mănia pe capul vinovat.
Nici biciul răzbunării cu flacări împletit
A 'ncinge pretutindeni p'un suflet rătăcit;
Căci deseori păcatul supt forme d'aurite
S' arată și surprinde vederile răpite
Ș'orbit omul se lasă pe brațele peirii,
Crezând că strânge sînul dorit al fericirii.
Căci verme fără sațiu și foc neadormit,
Un ochiu ascuns veghează asupră-i îndrăcit,
Teribil ca destinul, sardonic, fioros,
Ca fiara 'nverșunată d'un sânge generos.
Vieața sa funestă e lungă remușcare;
În pieptul său s'ascunde o neagră închisoare
De spectri populată — Un cerc de fier îl strânge
C'o tainică putere, ce nu se poate 'nfrânge.
O mână nevăzută pe fruntea-i criminală,
Gravând în umbra nopții sentința cea fatală
Ce sfarămă truâa satrapului persan,
Îl strânge și-l aruncă în umbra lui Satan!

Sigue explorando

Por su autor
Nicolae Nicoleanu · 15 piezas más en la casa
Dónde vive
La Biblioteca

← Amicului M. D.Bogăția →

Expediente

Autor
Nicolae Nicoleanu
Título
Astăzi
Lengua
rumano
Época
Romanticismo
Sala
La Biblioteca
Identificador
ws-ro-astazi--nicolae-nicoleanu-a86f1a
Cita recomendada
Nicolae Nicoleanu, «Astăzi», Poetósfera, poetosfera.com/p/ws-ro-astazi--nicolae-nicoleanu-a86f1a.html

Las obras de dominio público se reproducen íntegras, con atribución y en la ortografía de su impreso. ¿Ves una errata o conoces una fuente mejor? Escríbenos desde Sobre la casa.