Trei vagabonzi la poartă-mi vin ;
Artiști — o mică trupă :
Copiii după ei se țin,
Și cîinii dau să-i rupă...
Sunt doi micuți, e mama lor ;
Ea, cu flașneta-n spate.
E-o zi de toamnă, pic de nor,
Dar cât de triste-s toate !
Cu ochii duși, ca în extaz,
Ea cîntă, și ei joacă.
Îi cade părul pe obraz
Și praful o îneacă.
Ei joacă, sar și se-nvîrtesc,
Împiedicați în zdrențe ;
Răsuflă greu cînd se opresc
Și fac la reverențe.
Întinde piciul istovit
O pălărie spartă :
Comèdia s-a isprăvit,
De-acu — la altă poartă...
Pe urma celor ce s-au dus
Vîrtej de frunze-aleargă...
Că mulți mai poartă Cel-de-sus
Pe lumea asta largă !