Lâng-a Dunărei verzi râpe maiestoasă vezi matronă,
Pre scutu-i semnul lui Gioe, pe cap are o coroană.
A ei față și vestminte uric poartă vederat
Că ea-i fiia cea mai giune a lui Traian împărat.
Soarta gintelor schimbat-au ale ei trofei antice
Din semnale de vinceală în cununi de flori, de spice,
Ma din ochii scânteiază încă focul cel nestâns
Ce arată că-n vechime combătut-au și-a învins.
Aștepta, ma suferindă, în a soartei ei asprime,
Că ursita-i prezisese o ferice viitorime.
Iacă ora de pe urmă, miezul nopții a sunat,
Anul vechi, ce-i plin de sagne, ostenit și detunat,
Încărcat cu mii de grije, s-acufundă-n vecinicie;
În loc d-amare suspinuri în giur sună armonie,
Nu mai tremură pământul, mările s-a limpezit,
Preste valul a lui Traian șepte Stele a răsărit,
Anul giune, blând la față, având tâmple-ncununate.
Noua viață ni-asigură și guvernul de dreptate.
Dunărea, ce între petre pănă acuma a gemut,
Liberă în sânu-i strânge unda din Siret și Prut;
Și Anul Nou, de pace înger, a științelor făclie
Cu odoarele Europei ni aduce în Românie.
Atunci ruga cea fierbinte răsunat-au spre Apus,
Catră cele șepte Stele care pacea ni-a adus,
Să ne lumineze țara și o apere-nainte,
În ist an să ne trimată un bun Domnitor părinte,
Ce fiind a legei sânte El organ și păzitor
Să conducă patria noastră la frumosul viitor!