Se scoală-Adam; și Eva în brațele-amoroase
Îl strânge cu ardoare; el mai ardent o strânge,
Și sân la sân ferice se-mparadisă mirii.
Ținându-se de mână în mutuali afecții,
Adam duce pe Eva în leagănul d-aproape
De flori și de verdeață. Nici un talam vrodată
Din stanțele regale augustelor mirese
N-avu atâta artă, nici adornare simplă
Cu-atâta maiestate, decor mai admirabil.
Flori, vițe în festoane, cum nu produce arta,
În toată abondanța, în toată frumusețea
Suav decora bolta, pereții și intrarea,
Extazia vederea și încânta mirosul.
Pe un tapet de iarbă cu flori presemănată
Se desemna ridente și roza amoroasă,
Și candid' iasomie, safranul, iacintul;
Pe așternutul moale de iarbă ca mătasea
Acante, lăcrimioare, voioase viorele,
Odorifere plante broda talamul nunții.
Atoatecreatorul, principul frumuseții,
A fost decoratorul când a plantat edenul.
Conduși d-al nunții angel, mireasa cu-al său mire,
Ținându-se de mână în sfânta nuditate
De care n-avea teamă nici d-angeli, nici de Domnul,
Nici unul despre altul, intrară-n sanctuarul
Misterelor divine și d-unde-avea să iasă
Întreagă omenirea spre-a popula pământul.
Au fost sacrați de preoți, de mâna preaînaltă,
Dodată cu viața, venirea lor pe lume,
De patriarhi ai legii conubiului sacru.
Cine-ar putea descrie nespusele transporturi,
Candoarea virginală și grațiile Evei,
A lui Adam fervoare, întreaga fericire
Și-extrema pietate l-a ritului plinire?
Împinși d-angelul nunții pe așternutul moale,
Sunt unul lângă altul în toată inocența;
Adam începe ritul; c-o dulce rezistință
I se supune Eva și-n olocaust cede
A se-mplini misterul.
. . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . .
Atuncea împreună, în toată fericirea,
Simțiră paradisul și-ntreaga beatitute.
Ca fulger fiori multe cuprinseră pământul
Ș-electrizat revarsă profumul fecundării,
Și pulberea-auree zefirii o răsfiră,
O spulberă-amoroasă, ia plantele d-a rândul,
Se-mbată în delicii, din floare peste alta.
Se-nfiorară păsări d-amor, de bucurie,
Din aripi, aripioare bătură și cântară
Și celebrară ritul misterelor vieții.
Luceferi, astre, stele și însăși casta lună
Aprinseră ca martori făcliile nuntale,
Și angelii agapei cântară-epitalamul
Și acțiuni de grații, d-amorul conjugal.
În horul astor angeli, o, bard al Albionei,
O, Milton, treci la rându-ți! De ai pierdut vederea,
Ți-e inima-n lumină și geniul în ceruri;
Cu arpa ta de aur celebră imeneul,
Salută ca un vate amorul conjugal
Cu care numai omul a fost dotat din ceruri.