De este o cădere, a fost ș-o stare cultă
De arte, de științe, de pace, de dreptate,
D-amor, de armonie, de bunuri legitime,
A fost ș-o fericire.
A Greciei cădere în sine presupune
Ș-o mare naintare, în care înfloriră
Virtuți, științe, arte și drept, și libertate,
În care se născură ș-atât se dezvoltară
Talente, minți și genii, eroi și legislatori;
A Greciei cădere ne dă să înțelegem,
Din fapte-nvederate, c-a fost a lumii școală,
Precum căderea Romei ne-nvederează-n faptă
C-a fost odinioară și doamnă, și potente.
A omului cădere de ce să n-aibă-n sine
Aceeași însemnare? de ce să nu ne spuie
D-un nalt grad de cultură în care omenirea
A fost ajuns odată și a căzut la urmă?
Toți popolii din lume conservă suvenirea
D-o stare foarte naltă din care căzu omul.
Tradiția îi dete și forme variate,
Și nume, după locuri: la unii ev de aur,
La alții paradise, la mulți divină eră,
Cereasca-mpărăție, perfecta fericire.
S-a zis că pe atuncea locuitorii Terrei
Erau mai sus de oameni cu mintea, cu puterea,
Când, domni pe elemente, răsstrăbătea pământul
Și aerul și marea, când spațiul și timpul
Erau al lor domeniu; perfecta fericire
Sau absolutul bine era a lor avere,
Legitim eritagiu.
Tradițiuni c-acestea era-n mare credință
În Asia întreagă, și câți n-ar fi crezut-o
Ar fi trecut de empii, nedemni de existență.
Să le luăm d-a rândul, făcând aceeași cale
Ce au făcut și ele prin lumea primitivă
D-a omului cădere.