Ai zis să fiu, și iată, la-omnipotenta-ți voce,
Din planul preștiinței extinsu-m-am ca domă
La sfântul tabernacol, nemărginitul templu!
Țesutu-s-a-mprejiuru-mi catenă-adamantină
Prin care se țin toate — și m-a încins tăria.
În tot nemărginitul, în multul nalt de ape,
Mai sus decât zenitul, mai jos decât nadirul,
Sub tâlpile-ți divine ai zis să fiu tărie
Și solidar cu toate. Chematu-m-ai pe nume
Și firmament mi-ai zis.
Dasupră-mi ascindură ca spirit ape vergini,
Și câte se nuntiră sub mine descindură
Să fie fecundate.
În mijlocul lor, Doamne, m-ai rotunzit ca domă,
Și cer e al meu nume,
Cuprinsul fără margini omnipotenței tale.
Te bucură, eterne! princip al frumuseții!
Căci opera-ți e mare ș-o recunoști de bună.
Se face iară seară, se face dimineață;
Ai istoriei angeli, în deltele eterne
Înscrieți ziua-a doua.
Glorificați pe Domnul, că sfânt e al lui nume!