— În ostrovul Copanița —
În ceasul melancolic al zilei, din amurg,
Când apele mai tainici și șoptitoare curg,
Când trecerea prin ramuri a vântului e dulce
Ca glasul unei mume ce cântă să te culce,
Când ceru-i o poveste albastră și senină,
Când luna, ca o frunte curată de vergină,
Apare albă, stinsă, cu-n aer blând și trist,
Când greierul în iarbă se simte mai artist,
Când reîncepe larma concertelor de lac,
Și când cei singuratici pe gânduri cad și tac,
Când liniștea-și desface domnia ei înaltă,
Mai viu s-aprinde mintea, mai cald inima saltă!..
Și nu știi cum, atuncea, tresari,— pe-a vieții carte,
Când îți aducă aminte că-i scris cuvântul: Moarte!