Odihnă lină a cuprins
Pădurea de mesteci,
Te-mbracă luna în argint
În dreptul ei când treci.
De-odată, pare, toate tac
În gânduri adâncite,
Se lasă crengi și flori în jos
De umbră doborâte.
Prin iarbă iată-i licurici;
Flori mândre de lumină
Așă răsar și-n gândul meu
Dureri fără pricină!
Ca taine umbrele s-alung
Pe frunze argintii,
Departe o doină de pârâu
Viers jalnic de pustii...