Culegând Amor odată
Flori de roze în grădină,
N-au văzut că tupilată
Era-n frunze o albină,
Ce cu ghimpul ei ascuns
La un deget l-a împuns.
Întru cruda sa durere
Începu cu plâns să țipe;
Cătând balsam, mângâiere,
Se grăbea cu ambe-aripe
Drept la Vinerea să zboare,
Plin de frică cum că moare,
Amar mie, zis-au, mamă,
Aleu, mamă, iacă mor!
Cu o dardă-mi face samă
Acel șerpe zburători,
De corp iute, deși mic,
Țăranii albină-i zic.
Însă Vinerea-i răspunde:
Dacă-albinei micul spin
De atât rău te pătrunde,
O, Amorule, ce chin
Simte-o inimă-ncruntată,
Ce o-mpunge-a ta săgeată!