Nimic n-aștept aicea, nici glorie nici mărire,
Nici prin a mea cântare ca să-mi fac nemurire
Acum nu mai doresc!
Iar dacă câte-odată a mea Lyră suspină
Nu este pentru lume ci inima mea plină
Nu pot ca să opresc!
Cercai să-mi deschid cale prin aste cântecele,
Amicii mei cu toții au râs amar de ele!
Nu voi ca să mai cânt!
Decât când este noapte și când mugește vântul,
Când nu m-aude nimeni mi se-ndoiește cântul
Căci el se pierde-n vânt!
1870, Viena