Sânt morți ce prin văzduhuri se scutură ușoare —
Sânt morți neînsemnate, sânt morți nevinovate,
Ce-și flutură-amorțirea prin razele de soare
Și-și liniștesc fiorul din urmă, preacurate.
Sânt morți fără prihană în fiecare clipă;
Sânt trandafiri plângându-și podoaba de petale,
Sânt pene care-ncete, din zboruri de aripă,
Se leagănă, și-n urmă, se-aștern în iarba moale.
Sânt frunzele bogate ce-n toamnele de-aramă
Se-aprind și fac o faclă din ori și ce copac,
Și ard puține zile, și-apoi se țes năframă
Peste pământul umed și de-nfloriri sărac.
Sânt morți așa mărunte de viespi și de lăcuste,
Pe cari abia le plânge un fremătat de vânt...
Sub zările senine și largi, sânt morți înguste
Ce-și iroenesc risipa de-alungul pe pământ.