Ai noștri tineri la Paris învață
La gât cravatei cum se leagă, nodul,
Ș-apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor isteț de oaie creață.
La ei își cască ochii săi nerodul
Că-i vede-n birje, răsucind mustață,
Ducând în dinți țigara lungăreață
Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.
Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strâmbă,
Stâlpi de bordel, de crâșme, cafenele
Și viața lor nu și-o muncesc — și-o plimbă.
Ș-aceste mărfuri fade, ușurele,
Ce au uitat pân’ și a noastră limbă
Pretind a fi pe cerul țării: stele.