Da, mult mai bine ar fi fost
Să fi rămas în sat la noi,
De-ai fi avut și tu vreun rost,
De-am fi avut pămînt și boi.
Că sîntem nevoieși de tot,
Și ai frați mici, și sînteți mulți...
Muncesc din greu, fac tot ce pot
Și tot flămînzi, și tot desculți !
Tu ești mai mare, mai deștept —
Cînd oi muri, pe tine-i las,
Și multe de la tine-aștept :
Nădejdea-n tine mi-a rămas.
Noroc măcar dac-ai avea
Să dai de vreun stăpîn milos :
Să-mi scrii mereu, cît 'ei putea,
Că doar tu știi să scrii frumos !
Și-acuma — ochii să-i sărut :
Mergi sănătos și fii voinic !
Dar stai, o vorb-aș mai fi vrut,
O vorbă numai să-ți mai zic :
Tot ochii ăștia, amîndoi,
Așa frumoși, așa senini,
Să mi-i aduci tu înapoi,
Să nu-i uiți, dragă, prin străini...