De-aș trăi cât lumea-ntreagă,
Gândul meu la tine, dragă,
Vecinic, vecinic va zbura,
Ș-orice e mai sfânt în mine,
Dulce înger! pentru tine,
Pentru tine-l voi păstra.
Cea mai blândă-a mea gândire,
Cea mai gingașă simțire,
Cel mai falnic dor al meu
Ție numai, numai ție
Le închin pentru vecie
Ca la însuși Dumnezeu!
Tu, ființă de slăvire!
C-un cuvânt, cu o zâmbire,
Cu un dulce sărutat!
Mi-ai dat suflet, mi-ai dat viață,
Și a raiului dulceață
Tu în sânu-mi ai vărsat!
Tu mi-ai dat cu-a ta iubire
Acea naltă fericire,
Acel simț dumnezeiesc
Ce puternic ne supune
Și ne-nalță de ne pune
Sus, pe tronul îngeresc!
Tu, Eleno!... dar, vai mie!
Într-o noapte de urgie
Cerul crud ne-a despărțit!
Tu te-ai dus, te-ai dus, iubită...
Fericirea-mi nesfârșită
Într-o clipă s-a sfârșit!
Așa-i soarta! așa-n lume
Tot ce poartă-un dulce nume,
Tot ce-i falnic și frumos
Curând trece, curând moare,
Ca un cântec, ca o floare,
Ca un fulger luminos!
Steaua vine, steaua piere!
Astfel dulcea-mi mângâiere
A pierit de pe pământ;
A pierit, s-a dus cu tine
În locașul de lumine...
Și eu plâng pe-al tău mormânt!
Singur, singur cu-a mea jale,
Rătăcit pe-a vieții cale,
Ca un orb nenorocit,
Viața-mi scade, jalea-mi crește,
Ș-al meu dor în veci s-oprește
Pe mormântul tău iubit!
Adio! pe-aceste maluri
De-ale Bosforului valuri
Îngânate lin, ușor,
Te las, înger de iubire!
Cu a vieții-mi fericire,
Cu-al meu suflet plin de dor!