Adesea singur stând în veghere,
O suvenire d'un cer senin,
În recea nopte și 'n tăcere,
M'adorme lin;
Și'n legănarea ei de mistere,
C'o melodie fără suspin,
Orice disgrații și displăcere
Nu mai revin.
Cât e de dulce astă visare,
Care me face fără 'ncetare
Surîzător;
Dar vîntul suflă printre ruine,
Și visul sboră, lăsând în mine
Tristul meu dor!