Mi-e groază de bocetul mării
Spre codri, pribeagul mă-ndrept.
Prin frunzele moarte un foșnet,
Nu-i vestea pe care o aștept?
Din umbrele tremurătoare
Cântări de îndemn și de dor,
O! suflete stins fără vreme,
Tu nu mai pricepi rostul lor!
De codru mi-i silă! M-aș duce...
M-aș duce în zări de tăcere,
În cale-mi răsare de-a pururi
Aceiași și aceiași durere!