Multe valuri furiose năvăliră peste mine,
Multe inimi prea iubite în pămînt s'au prefăcut,
De când pentru prima oră te-am văzut printre suspine,
Zi funestă, zi fatală, întru care m'am născut!
Cu tote că pretutindeni un destin cumplit mă duce,
Din ruină în ruină în secret a lăcrăma;
Cu tote că nouă rele stau pe capu-mi să s'arunce,
Precum vulturii p'o pradă — eu nu te voiu blestema.
Nu, căci am simțit viața, deși-am încercat durerea;
Nu, căci pentru a combate, n'am pierdut încă puterea;
Nu, căci jalnicul meu suflet e tăcut, dar nu învins.
Nu, căci de-am pierdut speranța viselor copilăriei,
Mintea mea și-a luat sborul p'aripele veciniciei,
Și de ziua cea din urmă pieptul meu este coprins.