Anxius afflictus, curarum pondere curvor,
Pectore confuso nec verba dare queo.
(0594B)Murmure sub dubio laceror, neque carmina laxo,
Nescio certo loqui, mente vacante mihi.
Heu! tristem si vota velint audire fatentem,
Me subito ferrent nubila missa tibi!
Dedalico lapsu si pinnas sumere nossem,
Ad vos quantotius jam revolasset amans.
Novit enim Dominus, qui corda latentia pulsat,
Quae mea, sed tacite, viscera cura domet.
Reddite, cum nequeo, dominae promissa benignae;
Nec tamen hic culpam crede fuisse meam,
Excusa, si forte potes, per sidera testor,
Me neque velle moras matris in aure feres.
Oret pro famulo; citius remeare parabo,
Et cum praesentor, verbera voce domet.